Categorii
Fără categorie

21 de lucruri învățate înainte de 21 de ani

Spoiler alert: condusul nu se numără printre ele, că n-am permis nici până acum.

text: Adina Apetrei

ilustrație: Beatrice Pura

În 2021 am împlinit 21 de ani, a doua zi de naștere în carantină. Statul în casă mi-a dat destul timp să mă gândesc, atunci când nici măcar Netflix nu mai poate să interfereze, așa că am avut ocazia să pun în ordine lucrurile pe care le-am învățat.

Din când în când, zilele de naștere mai vin și cu o micro-criză existențială care, de cele mai multe ori, trece la fel de repede cum vine. Chiar și așa, noi, ăștia din generația Z, tindem să dramatizăm puțin lucrurile, să mai facem și glumițe de tip „da, am un mid-life crisis”, glumițe care au două posibile consecințe: 1) cineva ne explică, din generozitatea sinelui, că mid-life înseamnă ”la jumătatea vieții”, deci nu avem proprietatea termenilor, sau 2) un alt co-generațional prinde gluma și zice „same”. Habar n-am, om citi prea mult Kierkegaard și Nietzsche pe sărite, om fi ascultat prea multă muzică supărată pe viață când eram în școala generală, și de asta avem momentele astea pseudo-existențialiste pe internet.

Oricum, ca să revenim la subiect: în 2021 am împlinit 21 de ani, a doua zi de naștere în carantină. Statul în casă mi-a dat destul timp să mă gândesc, atunci când nici măcar Netflix nu mai poate să interfereze, așa că am avut ocazia să pun în ordine lucrurile pe care le-am învățat.


  1. Tu trebuie să îți fii cea mai bună prietenă. De vreme ce trăiești în fiecare secundă cu tine însăți, e esențial să îți fii alături și în momentele dificile, poate mai ales atunci, în loc să te auto-sabotezi.
  1. Dacă îți e rău, nu e pentru că „eh, așa pățesc eu”. Sănătatea trebuie să fie o prioritate și nu poate fi amânată.
  1. E ok să nu ai chimie cu fiecare persoană pe care o întâlnești.
  1. Da, poți să îți cumperi singură flori.
  1. Spune atunci când ți se pare că ceva nu e în regulă. De multe ori nu ești singura care observă ceva shady, dar atunci când nimeni nu spune nimic, nici nu se va schimba nimic. Vei fi surprinsă câți oameni o să fie de acord cu tine odată ce spui lucrurilor pe nume.
  1. Gătitul nu e o ocupație de femei sau de bărbați, ci un skill esențial pentru supraviețuire și pe care trebuie să îl înveți.
  1. Imediat ce accepți că e ok să nu răspunzi imediat la fiecare mesaj, vei descoperi că îți este mai ușor să te concentrezi pe lucrurile pe care le ai de făcut.
  1. A spune „nu” denotă mai mult respect decât să te prefaci că spui „da”, deși știi deja clar că nu e autentic. Ce rost are să spui că vei merge la petrecere dacă ai deja alte planuri?
  1. Nimănui nu îi mai pasă de eroarea aia minoră pe care ai făcut-o acum zece ani. De fapt, nu; poate unora încă le pasă, dar asta spune mult mai multe despre lipsa lor de ocupație decât despre capacitățile tale.
  1. Chiar nu e nevoie să cumperi o pungă de plastic (sau mai multe) de absolut fiecare dată când mergi la magazin. Folosește-te de punga cu pungi sau de una pe care o poți refolosi.
  1. Critica se acceptă atunci când vine de la persoane cărora le-ai cere din proprie inițiativă feedback. Uneori, asta include și persoane de care nu îți place în mod deosebit, dar a căror expertiză te ajută să crești.
  1. Nu împinge punctul 11. într-o extremă, pentru că riști să dezvolți auz selectiv.
  1. Faptul că ai dreptul la o opinie nu înseamnă că și trebuie să ai una. Dacă un subiect te depășește, e mai civilizat să spui că îți vei exprima punctul de vedere după ce te pui la curent cu tema.
  1. Lumea nu va fi întotdeauna de acord cu tine, dar asta nu înseamnă automat că persoanele în cauză au ceva împotriva ta.
  1. Părinții mei sunt mai cool decât mine. Bine, asta poate că nu înseamnă nimic pentru cine citește această listă, dar, până la urmă, se numără printre lucrurile pe care le-am învățat.
  1. Există și cărți proaste, doar pentru că e tipărit nu înseamnă că e și de calitate. Invers, e ok și să accepți că nu îți place o anumită carte pentru că nu e pe gustul tău, fără să o etichetezi drept proastă din cauza asta.
  1. Și adulții fac bullying din plin, inclusiv asupra tinerilor, doar că trece pe sub radar deghizat drept „îți spun că nu faci nimic bine pentru binele tău”. Nu, dacă era pentru binele meu îmi puteai spune ce nu am făcut bine și fără să faci generalizări despre valoarea mea ca om.
  1. Câteodată trebuie să îți ceri scuze după o ceartă chiar dacă ai avut dreptate. Scuzele nu sunt condiționate neapărat de cine are dreptate și cine greșește, ci mai degrabă de cum au interacționat cele două părți. Dacă felul cum ai participat la discuție a rănit cealaltă persoană, poate e totuși cazul să iei asta în considerare.
  1. Nu e nimic greșit în a-ți schimba opinia atunci când ies la iveală lucruri noi despre subiect.
  1. Tu stabilești (și ajustezi) ordinea priorităților tale.
  1. Există și momente (sau perioade) când nu ești mulțumită cu tine. În astfel de momente e important să îți amintești că nu va fi așa întotdeauna. În funcție de ce anume se întâmplă în viața ta, fie e nevoie să aștepți să treacă, fie te afli la linia de start pentru a deveni cine îți dorești cu adevărat să fii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s