Categorii
Articole Interviuri

Interviu cu Andreea Porumbel

text: Irina Voiculescu

ilustratie: Bianca Popescu

Din culisele unei cariere în învățământ 

– interviu cu Andreea Porumbel

„Cariera” – un cuvânt atât de des întâlnit și, totodată, atât de diferit perceput. Dacă ne gândim la ce înseamnă cariera, DEX-ul ne spune că este „ocupație, domeniu de activitate, treaptă în ierarhia socială sau profesională”, dar definiția diferă de la persoană la persoană. Pentru mine (și cel mai probabil nu sunt singura), cariera reprezintă, acum, una dintre grijile care se apropie mai repede decât mi-am imaginat. Cu această idee în minte, interviul acesta este o privire mai îndeaproape asupra unei cariere de care cu toții știm, dar despre care poate nu știm suficient. 

Doamna profesoară Andreea Porumbel predă limba și literatura română la Colegiul Național „Sfântul Sava” și se numără printre acei profesori care reușesc în fiecare zi să îmi îmbogățească aria culturală, nivelul de cunoștințe și să îmi pună, totodată, un zâmbet pe buze. Spre marea mea bucurie, discuția care urmează mi-a oferit și mie ocazia să aflu mai multe despre dumneaei, despre parcursul carierei sale în învățământ și nu numai.

Î: Ce v-a îndemnat către meseria de profesor și de unde a pornit pasiunea pentru limba română?

R: Dintotdeauna m-am simțit atrasa de această profesie. Cred că a fost o atracție naturală, fără necesitatea de a-mi justifica ceva din această unică opțiune, în legătură cu care nu am avut niciodată dubii. Atât înainte, cât și după ce am devenit profesoară, am simțit că nicio altă profesie nu m-ar fi putut împlini cu adevărat. Pasiunea pentru limba română a pornit din familie, cred, mama avea o certă înclinație către creativitate și interpretare. Apoi, această pasiune mi-a fost cultivată de profesorii pe care i-am întâlnit. Întotdeauna am avut noroc să întâlnesc profesori foarte devotați, care, efectiv, ne încântau cu lecțiile dumnealor, cu felul în care ni se adresau. 

Î: Care a fost parcursul dumneavoastră în învățământ, până ați ajuns la Sava?

R: Până să ajung la ,,Sfântul Sava”, am predat 7 ani la liceu și prin împrejurări, inutil de explicat acum, am avut un an incomplet (8 luni) în care am predat limba franceză în satul natal al tatălui meu. A fost cel mai frumos an de până să ajung în Sava. Copiii aceia mi-au facut o bucurie profundă prin sinceritatea lor, prin admirația cu care simțeam că mă înconjoară. Au fost foarte ,,deliciosi”…; cei mai mici erau în clasa a IV-a. Îmi amintesc că odata, într-o dimineață, m-au așteptat la ora de franceză cu o piesă de teatru pregătită de ei cu doamna învățătoare pentru un concurs. Am fost uluită și de gestul lor, și de veleitățile lor actoricești și cred că oricând aș putea să mă întorc într-un loc ca acesta și chiar nu exclud aceasta posibilitate, în viitor.

Altminteri, dincolo de parcursul meu didactic de până să ajung în Sava, mereu am tânjit să ajung într-o școală bună și pot spune că această dorință mi s-a împlinit în cel mai frumos mod cu putință.  

Î: În ce fel v-au influențat pe dumneavoastră profesorii din liceu?

         R: Profesoara mea de limba română din liceu, Natalia Mălăianu, chiar a avut un impact deosebit asupra mea. Am revăzut-o vara trecută, când am vizitat-o, în orașul în care am copilărit. Mi-a oferit ultima carte scrisă de dumneaei și s-a scuzat în momentul în care a vrut să-mi scrie un autograf, pentru faptul că îi tremură mâna. Bineînțeles, gestul meu următor a fost să-i iau, efectiv, mâna tremurândă în a mea și să i-o sărut, pentru că, așa cum i-am spus, am simțit că a fost, în mod simbolic, mâna care m-a format. Am jubilat doua zile pentru că am reușit să stăm de vorbă și să povestim atât de multe lucruri. ..Și s-a bucurat când i-am recitat două poezii pe care le știam din liceu și care erau scrise de dumneaei. 

Î: Unul dintre lucrurile pe care le apreciez la orele dumneavoastră este lipsa de constrângeri și posibilitatea de a ne exprima liberi ideile și părerile. Cum vedeți impactul acestui stil de predare asupra elevului, în detrimentul clasicei memorări a unui comentariu?

         R: Cred că este nevoie de rigurozitate la orele predării oricărei discipline. Dincolo însă de orice scenariu didactic, trebuie să recunosc că ora de limba română are o flexibilitate mai mare și lasă loc unei laturi afective foarte puternice, iar din acest punct de vedere o consider o disciplină privilegiată. Nu pentru că e prima în catalog, ci pentru că ea este chiar ,,un timp spiritual” în care elevii își pot dezvolta anumite valori și atitudini, prin modul în care ei înșiși evaluează atâtea personaje și întâmplări, prin felul în care captează și formulează mesajul unei opere literare și îl convertesc într-o experiență de viață. Așadar, cred că libertatea de învățare, de gândire și de exprimare constituie o premisă importantă pentru studiul limbii și literaturii române, în vederea unor rezultate mulțumitoare atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Î: Care considerați că sunt cele mai mari provocări/greutăți în cariera dumneavoastră? 

        R: Greutățile sunt multe uneori, dar, dacă în balanță pui lucruri incompatibile, poți înclina imperceptibil către eșec și nemulțumire (pentru că nu suntem remunerați pe măsură!). De aceea, în momentul în care pleci bucuros de la o oră în care ai simțit că elevii s-au bucurat de ceea ce ați făcut împreuna, toate greutățile, reale sau nu, pălesc. Cred că aceasta este cea mai mare bucurie: lumina din ochii copiilor, bucuria lor, respectul lor pentru ceea ce faci. În rest-cursuri de formare, goana după documente și diplome, concursuri, etc sunt doar  textul din subsolul paginii; deasupra,însă,rămâne poezia,rămâne povestea….

În privința provocărilor, cred că rolul lor este să ne revigoreze. O provocare este ca o graniță între rutină și dinamism; este mereu necesar să-ți reajustezi viziunea asupra modului în care poți să rezonezi cu generațiile: elevii pe care îi cunoști ca profesor sunt tot mai ,,noi” în raport cu spiritul timpului sau al vremurilor, în timp ce profesorii care îi întâmpină își urmează vârsta. Se creează, astfel, un decalaj firesc de percepție, iar provocarea este să nu lași să se formeze o prăpastie și să găsești punțile de comunicare cu tot mai noile generații. 

Î: Ce părere aveți despre actuala preponderență a femeilor în sistemul de învățământ?

        R: Dacă nu este doar o întâmplare acest aspect, atunci aș încerca să explic prin faptul că, poate, dominanța de gen feminin în această profesie este determinată de faptul că ea îți solicită multa răbdare și meticulozitate. Cred că este o profesie cu o sensibilitate aparte, sensibilitate care îmbracă adeseori haine feminine, aproape materne. 

(*nota redactorului: a nu se înțelege că aceste trăsături sunt excluse la alte persoane) 

Î: Îmi puteți da un exemplu de un moment din cariera dumneavoastră, în care determinarea v-a fost pusă la încercare? 

         R: Determinarea îmi este pusă la încercare de o anumită rutină, rareori, dar  și, în mod frecvent, de mistuirea cu care fac unele lucruri. Mistuirea aceasta are un anumit ecou și după ce orele s-au terminat și pe parcursul unei săptămâni etc. Nu este ca și când pleci de la serviciu și gata, ai terminat cu el în ziua respectivă. Predarea limbii și literaturii române este o profesie care implică mult mai mult…

Î: Ce părere aveți despre lipsa autoarelor din programă? Credeți că ar trebui făcut un balans între reprezentarea masculină și feminină, pentru un spectru mai larg al literaturii?

         R: Cred că programa este, oricum, cea care trezește cele mai mari ostilități și impresia de obligativitate. Așadar, autoarele sunt usor protejate și căutate cu mai multă pasiune. Orice profesor cred că își poate acorda flexibilitatea de a include autoare în demersurile sale didactice la clasă, pentru o mai mare inclusivitate, dar trebuie să o faca la timp (nu în clase terminale, când prioritățile sunt altele) .

Î: Care este partea cea mai frumoasă, care vă aduce satisfacție, la această meserie?

         R: Tot ceea ce fac este cea mai frumoasă parte. Cred că această meserie nu este doar ,,o brățară de aur”(vorba proverbului), ci și una magică. Dacă realizezi că tu, profesorul, ai o misiune atât de importantă în viețile unor oameni aflați la început de drum, că, poate, involuntar, le modelezi gândirea sau percepția asupra realității, atunci magia a fost descoperită. Responsabilitatea e uriașă, dar mulțumirea este pe măsură. Mai mult, cred că profesorul este un adevărat actor, care trebuie să-și desincronizeze adevăratele gânduri sau stări determinate de vremurile tulburi pe care le traversăm, pentru a oferi, cu dragoste, un mesaj formator elevilor lui.

Î: În final, aveți vreun mesaj sau un citat pe care vreți să îl transmiteți cititoarelor noastre?

         R: Mi-ar plăcea să cred că avem șanse noi, ca societate, să redăm aura

cuvenită celor care practică această meserie. Să nu ne punem în continuare, cu impertinență, ochelarii de soare și să-i tratăm ca pe niște oarecare. Doar prin manifestarea respectului și a gratitudinii față de profesori putem crește nivelul educației din societatea noastră. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s