text: Cseres Karina Nicoleta

ilustrație: Rădoaica Cristina                                                       

Încă de mici ni se repetă vorba “ai școală gratis, folosește-te de asta” și, desigur, proverbul adânc înrădăcinat în cultura românilor: “n-ai carte, n-ai parte”, dar este dreptul la educația gratuită cu adevărat cheia tuturor problemelor sistemului românesc?

La finalul anului trecut, la toate jurnalele de știri puteai afla despre situația colosal inferioară și nefastă a educației după împărțirea PIB-ului. (De ce Ministerul Educației primește cel mai mic procent din PIB din ultimii 10 ani.).  

Ce este PIB-ul? Produsul intern brut, (prescurtat PIB,) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. Practic, din tot bugetul țării, cea mai importantă ramură, și anume educația, a fost lăsată ultima, alocându-i-se doar 2.1% din PIB, adică 32.5 miliarde de lei. Deși suma este una mai mare față de cea alocată în anul 2022, procentul de PIB este cel mai mic începând din 2011, când a fost adoptată actuala lege a educației care prevede acordarea a 6% pentru Educație. Articolul 8 din lege a primit tot timpul derogare.

Ultima statistică făcută asupra tuturor țărilor din Europa și procentul lor din PIB alocat educației ne arată din nou pe un loc codaș.

Unde investește, de fapt, guvernul acești bani?

Am bătut internetul și arhivele în lung și-n lat pentru o atestare a planului de investiții în educație și nu am găsit nimic. Nici hârtie igienică prin multe licee, nici săpun lichid, nici căldură nu am găsit, nici manuale datate după 2011.  Trăim într-o eră a globalizării și a nevoii umane de ridicare a standardelor în care trăim, în care învățăm, la standarde în care viitoarele generații vor avea libertate, egalitate, cultură.  Dacă vizăm problematica nuanțată a disciplinelor școlare prezente în România o să ne lovim cu capul de ceea ce auzeam și de la părinții noștrii “este cultură generală, mamă, asta e programa, asta faci”, fiind susținută de o artă a subjugării. 

Ce putem face noi? Petiții, proteste, răspunsuri la adresa acțiunilor lor, dar vă așteptăm în comentarii să răspundeți la întrebarea Ce putem face?