text: Viorica Ciolan

ilustrație: Rădoaica Cristina

“A fi sau a nu fi?”

Pe cât de metaforică și bine cunoscută este întrebarea, nu pe Hamlet îl avem ca protagonist în articolul de față. La fel ca mine, poate și ție ți-a trecut prin minte vreodată termenul de feminism. Fie că l-ai văzut în treacăt când îți pierdeai timpul pe social media, fie l-ai auzit din gura unei prietene în discuțiile avute, el încă produce multă confuzie. Această “ciupercă otrăvitoare” pentru societate cum este descrisă de mulți indivizi, în special de bărbați, este, de fapt, o ideologie care ar îmbunătății considerabil nivelul de trai, sistemul politic și societatea dacă cei din jur i-ar înțelege importanța, mai ales persoanele aflate la putere. 

Și acum te întrebi de ce mă rog doar cei în funcții administrative și politice, printre altele, ar trebui să-i acordă importanță, în special femeile aflate la putere? De ce ar trebui cineva să acorde atât de multă atenție la ceva ce nu le aduce nimic material acestora dat fiind trendul ascendent al valorilor morale din ultimii ani de la noi din țară? Pe cât de mult mi-aș dorii să filosofez pe realitatea în care ne aflăm, pe atât de mult doresc să te țin angrenat în subiectul de față. 

Printre liderele nefeministe aflate la putere se numără și Giorgia Meloni. Cu toate că de ani de zile s-a portretizat ca fiind o feministă, este pe departe a de una. În pofida faptului că unii dintre membrii societății italiene s-au bucurat de alegerea acesteia ca Prim-Ministru al Italiei, câștigarea alegerilor de către ea este pe departe de a fi un câștig pentru feminism. În schimb, atât în trecut, cât și în momentul de față, Meloni s-a folosit de gen pentru a opresa minoritățile și femeile, mai ales cele care nu sunt albe, cis și n-au un statut socio-economic foarte bun. Acest lucru s-a putut observa și în timpul alegerilor. De la promovarea de politice anti-avort, limitarea drepturilor comunității LGBTQ+, precum căsătoria dintre persoanele de același sex și adoptarea de copii de către aceștia, și până la sexualizarea și nepăsarea față de o victimă  a unui viol, discursul acesteia este unul total opus valorilor pe care feminismul le promovează. 

La celălalt capăt al lumii, în Statele Unite ale Americii, Marjorie Taylor Greene, una dintre membrele părții republicane, este un alt exemplu de femeie aflată într-o poziție de putere ce se numește feministă, dar a cărei acțiuni trădează total altceva. Ani la rândul ea s-a poziționat ca fiind o luptătoare pentru drepturile femeilor în timp ce pe altă parte teroriza femeile minoritare, fie că vorbim socio-economic, fie pe alt criteriu, prin actele întreprinse de ea. Ea constant este împotriva comunității LGBTQ+ prin discursurile ei homofobe și transfobe. Totodată. aceasta este împotriva imigranților, în special celor din Orientul Mijlociu, afirmând față de Rashida Tlaib, D-Mich, o colegă de a acesteia, că se poate întoarce în țara sa și că nu este demnă să lucreze în guvern doar din cauza religiei și originii. 

Ce este cel mai frapant la aceste două femei lider este modul cum se folosesc de imaginea acestora și chiar, uneori, de feminism, cel alb, bineînțeles, într-un mod toxic ce să le ofere șansa lor de a-și promova valorile neconcordante cu adevărata desinență a feminismului, adică aceea de a lupta pentru drepturile femeilor indiferent de orice criteriu ce ar putea fi discriminatoriu, cum ar fi culoarea pielii și situația economică. Aflarea lor într-o poziție ce le-ar fi putut conferii femeilor din țările respective un suport în a avea acces la drepturile ce li se cuvin, precum cel la avort în condiții optime, arată doar necesitatea continuării luptei pentru acestea atunci când cei aleși nu o fac. Indiferent că este demonstrații publice sau participarea în organizații ce sprijină acest lucru, rămâne la latitudinea noastră dacă vrem să fim de partea celor ce sunt la putere, dar nu le pasă, sau de partea feminismului adevărat, cel care luptă pentru drepturile femeilor indiferent care ar fi identitatea lor.