text: Stefania Gheorghe
ilustratie: Adara Cheles
Ce este feminismul?
Prima clarificare care trebuie făcută din start se leagă de definiția FEMINISMULUI. Dacă ar fi să luăm explicația din dex, feminismul este o mișcare socială, care pledează pentru egalitatea dintre femei și bărbați, indiferent de domeniul de referință.
Care sunt problemele de care se lovește mișcarea feministă?
Problema socială cu care ne confruntăm este că mulți oameni consideră că femeile și bărbații nu pot fi egali. Un clasic argument este că din punct de vedere fizic sunt diferiți, pornind de la constructul social că femeile sunt “mai mici”, “mai slabe”, “neputincioase” și că trebuie mereu “să fie protejate”. De asemenea, există și oameni care cred că femeile și bărbații nu ar trebui să fie egali din cauza influențelor religioase sau culturale.
Alții cred că feminismul a ajuns deja la apogeu, că și-a atins scopul și că egalitatea dintre femei și bărbați se întâmplă deja. Dar din păcate încă e drum lung până acolo și nevoie mare de mobilizare socială în această direcție. Cred că dacă am avut experiențe discriminatorii ne e încă ușor să vedem câte mai are feminismul de făcut, dar în contextul în care nu ne-am confruntat cu discriminarea, nu suntem conștienți de problemă.
Cum a ajuns să fie văzut feminismul astăzi și de ce?
Despre imaginea în social media și stereotipuri
Feminismul se promovează mult în social media. Hashtag-uri importante precum #GirlsSupportGirls, #WhyIDidntReport, #MeToo, #everydaysexism sau #YesAllWomen au căpătat mare amploare pe Twitter și Instagram și au ajutat multe femei să își spună poveștile și să transmită un mesaj. Cu toate astea, pe lângă întâmplări marcante și lucruri din viața unei femei, s-au născut și abordări “scandaloase” făcute pentru a atrage atenția pe social media. Problema apare atunci când din cauza unui val mare de informație și de vizualuri, mesajul real al mișcării este distorsionat, prin asimilarea mișcării cu lucruri mai mult sau mai puțin reprezentative.
Din cauza modului în care se livrează informația pe social media, unii oameni percep femeile care vorbesc despre menstruație, spre exemplu, ca fiind dezgustătoare, chiar dacă e ceva ce face parte din normalul nostru. Sau le numesc scurt “bra-burned” fără să cunoască sau să înțeleagă mesajul din spatele acestei abordări. Mulți asimilează feminismul doar cu femei care nu se machiază sau nu se îngrijesc și cred că acolo se rezumă mesajul unei întregi mișcări. Și aici se naște și problema cu acceptarea socială.
De ce multe femei nu se numesc “feministe”?
O problemă mare a femeilor care nu simt că empatizează cu mesajul feminist este strâns legată de stereotipuri. “Cum să fiu feministă dacă eu mă machiez?”, “Feministele nu se îngrijesc”, “Nu vreau să fiu în aceeași oală”. Multe femei se tem să se numească “feministe” pentru că se tem că vor fi considerate toate la fel, pentru că li se vor atribui automat trăsături care nu le aparțin. Feminismul la bază este despre diversitate și alegere. Este despre “să fii cine vrei să fii, atâta timp cât ești bine cu tine”.
De ce nu le place unora dintre bărbați feminismul?
Și aici lupta se dă între ce înseamnă de fapt feminismul și ce cred unii bărbați că înseamnă. Și problema începe cu teama multora de faptul că femeile vor de fapt, nu egalitate, ci să fie mai sus decât bărbații. Se tem de faptul că într-un anumit punct se va naște un “patriarhat al femeilor”, iar bărbații vor pierde puterea, influența sau drepurile pe care le au și acestea vor fi preluate de femei. O altă problemă e legată de ideea greșită că feminism=feminitate, iar bărbații refuză asocierea cu feminismul, pentru că nu vor să fie considerați feminini.
Cum se poate promova într-un mod sănătos și corect feminismul?
Prin punerea accentului pe mesajul pe care îl transmite, prin promovarea femeilor de succes ajunse acolo prin meritocrație, prin împărtășirea experiențelor, prin acceptare și empatie.
0 Comentarii