interviu de: Stefania Gheorghe

 

Alisa Moș este o tânără de 25 de ani cu care m-am bucurat să interacționez pentru un live pe pagina de Instagram a Her Time. Este plină de energie, zâmbește mereu și vorbește cu drag despre toate lucrurile pe care le face. E activă pe social media și dacă vreodată nu vedeți story-uri cu ea pe Instagram, ori lucrează la ceva important ori își face task-urile pentru job-ul full time pe care-l are.

Cine este Alisa Moș? Poți să ne povestești puțin despre cine ești tu și cum erai când erai mică?

Sunt Alisa Moș, am 25 de ani, si am pasiunea asta pentru mediul online de mică, din liceu, cred că din clasa a 10-a. Mi-am deschis un blog și făceam niște poze crunte, dar mie îmi plăcea încă de atunci ce făceam, făceam totul cu pasiune, scriam cu pasiune. Aveam și program, totul era așa foarte organizat, aveam și câteva colaborări, ceea ce mă surprinde acum că mă gândesc, dar erau alte vremuri atunci. Când au apărut BAC-ul și primul an de facultate m-am lăsat, fiind toate lucrurile astea noi am zis „hai să mă bucur de tot ce poate sa îmi ofere primul an de facultate” și am lăsat chestia asta pe planul 2… Până m-am întâlnit cu prietenul meu, care nu împărtășește neapărat această pasiune a mea, cu pozele și conținutul, dar a fost foarte disponibil să mă ajute și dintr-o poză în alta am început sa postez regulat pe Instagram. Am renunțat complet la blog, acum nici nu mai exista si m-am axat pe Instagram unde merge totul foarte, foarte bine. Anul trecut mi-am deschis un canal de YouTube, unde încerc să fiu cât mai activă. Cam asta sunt eu.

Mă bucur mult ca ți-ai găsit motivația asta în oamenii din jurul tău, cum a fost cu iubitul tău care te-a încurajat…

Da, el mereu m-a ajutat și asta a contat foarte mult pentru mine… și la momentul ăla la care nu aveam prea mulți urmăritori, probabil aș fi renunțat neavând pe cineva care să mă sprijine. Chiar îi sunt recunoscătoare.

Acum ceva timp ai vorbit pentru prima dată destul de succint, pe YouTube, despre problemele pe care le-ai avut cu greutatea când erai mai mică. Sunt foarte multe tinere care se confruntă cu exact aceleași probleme. Cum te-au afectat toate eforturile pe care le-ai făcut pentru a avea un anumit număr de kilograme sau pentru a arăta într-un anumit fel?

Lucrurile încep să se îmbunătățească acum, nu știu cum văd tinerii care acum trec prin asta, dar din exterior pare că se îmbunătățește situația asta. Sincer nu cred că mi-a păsat atât de mult, cu toate că eu atunci eram destul de plinuță, am avut ceva probleme de sănătate. Și postam…încă din vremea în care aveam probleme cu greutatea, eu având 1,60 m înălțime și aveam 90 și ceva de kilograme. Eram destul de plinuță, dar nu îmi păsa neapărat de chestia asta. La școală am fost puțin bullied, dar cine nu e?! Ce m-a afectat, a fost când am început să mă pozez, și privind retrospectiv, da, aveam minte de copil, eram toată flower-power, îmi pozam ținutele și asta era pasiunea mea. Atunci am început să primesc tot felul de comentarii de hate, foarte urâte, care m-au afectat. Acum, dacă mai primesc aceste comentarii, nu mai au niciun efect asupra mea, dar atunci, fiind foarte mică, având în jur de 15-16 ani, m-au afectat foarte mult. Am ținut o cură de slăbire foarte drastică, mâncat foarte puțin, am încercat să nu beau multă apă, pentru că simțeam că mă îngrașă. Și asta am făcut până am ajuns într-un an la 45 de kilograme, cam pe acolo. Foarte mult am slăbit, dar nu într-un mod sănătos. Asta mai departe m-a făcut să am probleme cu ficatul, pentru că nu beam apă. Am ținut un regim special, am luat pastile și asta m-a făcut să realizez că nu e important și nu merită să încerci să mulțumești pe cineva, să lași oamenii și cuvintele lor să ajungă la tine, iar experiența asta m-a călit și de atunci am luat totul așa cum e. Mă îngraș un kilogram, două, luna asta le dau jos, e ok. Dar da, m-am confruntat cu cyberbullying-ul ăsta și a fost destul de rău.

E foarte trist că ne dăm seama că am făcut ceva ce nu era sănătos pentru noi abia atunci cand asta ne afectează dur sănătatea.

Da, într-adevăr e ceva trist. Când ești tu în situația aia, nu vezi. La mine au observat prietene foarte apropiate. Îmi spuneau asta în fiecare zi și mereu le spuneam “eiii..nu-i nimic”. Atunci a văzut și mama și de acolo am ajuns și la medic. Am avut un tratament ușor, mă bucur că am avut un fel de wake up call și mă bucur că nu s-a întâmplat nimic mai grav. Pe vremea când eram eu în liceu, parcă nu erau atât de multe medii de informare. Într-un fel e bine că adolescenții pot vedea și alți oameni cu aceleași probleme ca ale lor, se pot educa puțin din punctul ăsta de vedere și pot vedea că nu sunt singuri.

Cum ți-ai găsit încrederea asta în tine, să depășești acest moment? Comunitatea ta a avut vreun rol în asta?

Sincer, nu m-am ajutat de comunitate ca să trec peste. În perioada aia nici nu aveam cine știe ce comunitate și nimeni nu-mi lua apărarea. În mintea mea, în vremea în care am avut problema asta cu cyberbullying-ul, vedeam doar comentariile negative, nu era nimeni care să zică ceva de bine, care să anuleze ce spuneau ceilalți de rău. Mă bucura în schimb că am reușit eu să găsesc în mine toate resursele și să văd că totul e mai mult decât “just looks”, că încrederea în tine vine din mândria de sine, poate din haine, poate că ai realizat ceva ce ți-ai dorit, încrederea nu vine din felul în care arăți sau cum te percep alții. Încrederea trebuie să vină din tine. Și mă bucur că am învățat asta la o vârstă destul de fragedă și asta doar pentru că m-am expus pe internet și am ajuns să am experiența asta de viață. Dacă nu aveam blogul probabil nu ajungeam să îmi construiesc încrederea asta de sine, singură. Oricum, aspectul se duce cu vârsta, cu bătrânețea. Dacă ai ceva ce nu îți place la tine, poți să lucrezi la asta, poți să slăbești, să mergi la sală, să faci sport. E irelevant să te stresezi pe fizic și nu din asta trebuie să vină încrederea în sine, că… se duce, e trecător.

Ai avut vreun moment în care ai vrut să te izolezi sau să renunți la ceea ce făceai, pentru că ai simțit că expunerea asta ți-a adus valul ăla de hate?

Nu, nu, nu. Niciodată. Comentariile alea m-au făcut doar să mă îndoiesc de calitățile mele fizice. Și atât. Nu m-au făcut să mă simt mai jos pentru că mă expun pe internet, de aia nu m-am oprit. M-au făcut doar să mă îndoiesc de felul în care arătam la momentul respectiv. Totul a fost doar pentru mine de la suprafață, care pentru orice adolescent e un aspect important. Lumea din exterior oricum nu împărtășea cu mine treaba asta cu blog-ul, iar comentariile rele le ștergeam și îmi vedeam de pasiunea mea.

Ce părere ai acum despre eforturile pe care le fac tinerele, pe care le-ai făcut și tu, pentru a fi slabă și a arăta ca “fetele frumoase de pe Instagram”?

Cred că orice generație de adolescenți o să treacă prin chestia asta, că e ceva prin care trebuie să treci ca să te maturizezi. Cum ziceam, în perioada adolescenței “looks” e ceva foarte important și toată lumea vrea să atingă niște standarde de frumusețe, unii într-un mod sănătos, alții într-unul foarte nesănătos. Din păcate nu cred că pot fi evitate. Da, cred ca exista o mână de adolescenți cărora nu le pasă, dar majoritatea e destul de afectată de toate lucrurile astea de pe social media. Eu mă bucur de toate inițiativele astea “no filters”, în care oamenii se arată cum sunt ei, cu burtică, cu celulită, cu defectele lor, fix așa cum sunt. Îmi place când văd asta pe Instagram și cred că genul ăsta de conținut trebuie promovat, mai mult decât un corp frumos care de multe ori, și nu vreau să arăt cu degetul, este ceva nenatural. Știi că e și vorba aia, “nu ești urât, ești doar sărac”. Până la urmă noi putem spune ce vrem, că trebuie să te lovești cu capul pentru a învăța ceva. Și cred că de asta cu compararea trebuie să dea toată lumea cu capul, pentru a înțelege că nu tot ce văd e real. Plus că e bine să discuți despre asta. Să ai cu cine să vorbești. E bine să ai o conexiune cu cineva din familia ta ca să discuți despre problemele astea. Ar fi foarte bine ca părinții să fie foarte deschiși să discute aspectele astea. Pe mine m-a ajutat foarte mult să vorbesc cu mama mea și foarte deschis, despre orice. Ea îmi spunea mereu că “ei, lasă că sunt doar niște prostii”.

Care e viziunea ta legată de toate mișcările de tipul love your body și body positivity?

Am o părere foarte bună. În sfârșit avem un counterpart la toată perfecțiunea asta arătată în online. În sfârșit vin comunități din spate care prind foarte bine și explică faptul că omul e om și fiecare are defecte. Cumva e trist că s-a ajuns în punctul în care cineva trebuie să îți spună că ceva normal e… normal.

Ce le-ai transmite acum, pe final, tuturor tinerelor care citesc articolul ăsta, care au probleme cu felul în care arată și care se lasă afectate de părerile altora?

Să găsească o persoană cu care pot discuta și la care să se descarce, o persoană apropiată care poate să le asculte, să nu le judece și să fie acolo, lângă ele. E foarte important să poți apela la cineva. Și să încerce să nu se mai înconjoare cu informația asta falsă și cu perfecțiunea asta. Vezi că o tipă arată efectiv perfect și asta te consumă? Ok, dă-i block. Nu mai lăsa informația asta să ajungă la tine și încearcă să te înconjori de lucruri care te fac pe tine să te simți bine. Astea sunt primele două lucruri pe care aș vrea să le audă toate tinerele care au probleme cu imaginea de sine și probleme în general.