text: Irina Voiculescu

ilustratie: Larisa Petcut

„Toamna ne arată cât de frumos este să lăsăm lucrurile să treacă”

Cum este la psiholog? Te ajută cu ceva? Ce îți spune acolo?

Acestea sunt doar câteva întrebări pe care le aud aproape tot timpul când îi spun cuiva că am început să merg la psiholog. Cred că fiecare experiență este diferită și cu toții percepem lucrurile în felul nostru, deci tot ce urmează să spun este părerea mea strict subiectivă asupra unui lucru pe care am decis să-l continui deja timp de aproape un an.

Suntem o societate evoluată, educată în anumite probleme, mai deschisă decât în timpurile trecute, da, însă unele subiecte, știm prea bine, au rămas în continuare tabu. Deși în ultimul timp mersul la psiholog și-a mai câștigat o oarecare popularitate, el rămâne pentru mulți oameni o soluție extremă, ori, din contră, ceva complet nefolositor, tocmai de aceea să deschizi acest subiect poate deveni inconfortabil.

Când refuzi din start ideea de a cere ajutor, cauza poate fi nesiguranța, negarea sentimentelor sau poate rușinea și frica generată de reacția celor din jur, provenită din imaginea pe care în general societatea o prezintă: vulnerabilitatea este o slăbiciune care trebuie să rămână ascunsă. Dacă motivul este cel din urmă, atunci stereotipurile devin, din nou, o problemă pentru noi și pentru psihicul nostru și nu vrem să lăsăm asta să se întâmple. Totodată, când auzi în stânga și în dreapta că psihologul nu te ajută cu nimic, acest lucru poate reuși să implementeze în mintea noastră ideea că suntem deja o cauză pierdută(spoiler alert: nu suntem). 

Pentru mine, să stau de vorbă cu o persoană specializată despre problemele mele a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am putut lua și ceva ce aveam nevoie cu mult timp în urmă.

Înainte să încep să vorbesc despre experiența mea, este important de menționat că poate prima persoană la care mergi nu se va potrivi cu nevoile tale și asta este ceva cu care mulți se confruntă; terapeutul trebuie să ți se potrivească, să fie cineva cu care rezonezi, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, pur și simplu cauți pe altcineva.

O bună perioadă de timp, chiar câțiva ani, am ales să îmi ignor trăirile, să îmi imaginez că totul este ok până devenea așa. Sinceră să fiu, tactica aceasta a mers pe moment, dar pe termen lung s-a dovedit a fi foarte greșită. Am ajuns într-un moment în care era deja prea greu să dau cancel la sentimente și parcă toate s-au strâns într-un „ghem” pe care am înțeles ca nu pot să-l descurc de una singură.

Persoanele apropiate, în general, mi-au susținut decizia. Deși părinții și bunicii au fost puțin sceptici la început, dacă îi întreb acum, știu că sunt convinși că am făcut alegerea bună. Recent am primit păreri pozitive și de la cei din jur; că par mai deschisă, că par mai bine.

Feedback ul pozitiv, deși apreciat, nu a contat atât de mult cât o fac concluziile mele, uitându-mă acum la mine. Și asta mă duce la primul motiv pentru care recomand mersul la psiholog:

1. Am învățat să îmi analizez sentimentele, să mă cunosc mai bine și să descurc „ghemul”

Oricât de vag și de clișeic poate suna, ce mă ajută foarte mult este să identific ceea ce trăiesc, ori cum mă fac anumite situații să mă simt, de ce mă simt într-un anumit fel într-o zi. Întrebări pe care, înainte nici nu îmi trecea prin minte să mi le pun. Obișnuiesc să le documentez și în scris, în așa-zisul jurnal de care probabil te-ai săturat deja să auzi, dar poate deveni o sursă foarte bună de descărcare atunci când este nevoie și de auto-cunoaștere. Dacă nu te simți motivat să-l deschizi, notițele de pe telefon sunt o opțiune la fel de bună; plus că e rapid și la îndemână.

2. După o ședință, simt că o parte din povară mi-a căzut de pe umeri

Este ceva foarte terapeutic în a sta timp de o oră pe un fotoliu și să te descarci, să te plângi de tot ce ți se întâmplă în viață, chiar dacă sunt lucruri mărunte, frumusețea este că, în acel moment, nimeni nu te judecă. Iar la finalul fiecărei descărcări, poți să primești o soluție, sau să te gândești la ce ți-ai putea spune în situații de genul, cum te poți consola și de unul singur, ori un simplu „Înțeleg!” care, uneori, este tot ce ai nevoie. Apoi pleci din cabinet și lași totul în urmă, pentru că acum toate par, într-un fel, așezate.

3. Probleme complicate, răspunsuri simple

Dacă ești un overthinker, ca mine, cel mai probabil te-ai confruntat foarte des cu momentele în care complici mult prea mult situațiile, ori le dai mult prea multă importanță sentimentelor negative decât merită. Un psiholog nu îți bagă idei în cap, te ajută să scoți rezolvările de undeva din adâncurile minții tale. Când ți se demonstrează constant ca lucrurile nu sunt așa de înfricoșătoare și dominante cum par, parcă temerile, stresul și gândurile negative devin mai mici. 

Acum că am răspuns mai pe larg la primele două întrebări, a mai rămas doar ultima, unde aș zice: „Îți spune ce ai nevoie să auzi, nu mereu ce vrei să auzi”. 

Aș putea să stau în fața calculatorului și să scriu pagini întregi despre tot ce am învățat la terapie și încerc să aplic în viața de zi cu zi, dar sunt conștientă că încă mai am mult de lucru la mine și că cel mai bun mod de învățare este trăirea pe cont propriu. 

Deci, dacă te simți copleșit de situații, dacă vrei să vorbești cu cineva obiectiv, care e acolo ca să te asculte și să te ajute, poate o vizită la psiholog nu ar fi o idee așa de rea. Se găsesc opțiuni de la ședințe la prețuri mai reduse, la recomandări pe internet până la consilierul școlii. Totul începe de la curajul de a cere ajutorul.