text: Irina Voiculescu

ilustrație: Rădoaica Cristina

 

Când a fost ultima dată când ai văzut promovate mai multe performanțe feminine în sport? Ori, cât de des ai auzit în jurul tău că sportul este pentru băieți?
Dacă și pe tine te frustrează răspunsurile la întrebările de mai sus, atunci ai ajuns în locul potrivit! În rândurile de mai jos, urmează să disecăm industria sportivă și sexismul care o însoțește și să demontăm toate miturile legate de femei și sport.

 

Industria sportivă este, la bază, sexistă

Numai aruncând o privire peste câteva statistici, vom observa, în primul rând, că femeile tind să câștige 80-83% din salariul mediu al unui bărbat (spre exemplu, jucătorii NBA sunt plătiți de aproximativ 100 de ori mai mult decât jucătoarele WNBA). Mai mult decât atât, condițiile de performanță sunt și ele reduse, fetele având cu aproximativ 1,3 milioane mai puține oportunități sportive în liceu decât băieții, iar în instituțiile de învățământ universitar care oferă burse sportive, doar 24% din buget este alocat sporturilor feminine și fondurile pentru acestea sunt cu aproximativ 179 de milioane de dolari mai mici în comparație cu cele ale bărbaților. Nici cu reprezentarea în poziții de conducere nu stăm bine, dintre antrenorii calificați doar 18% sunt femei și 9% dintre cei seniori, iar în consiliile organismelor naționale de conducere finanțate din fonduri publice femeile se află într-un procentaj de mai puțin de 25%.

Jocurile Olimpice, unul dintre cele mai mari evenimente sportive din lume, au o întreagă istorie discriminatorie și o mulțime de probleme pe această temă și în ziua de azi. Ca o scurtă lecție de istorie, este important de știut că acestea au început în 1896 și abia în 1900 a fost permisă și participarea femeilor, până atunci fiind considerată „neadecvată”. Lucrurile nu s-au schimbat mult, însă, căci numai 22 din cei 997 de atleți erau femei și aveau voie să participe doar la anumite sporturi. În 1968, s-a implementat o nouă regulă, obligativitatea testării sexului participantelor, după ce multe femei au fost acuzate ca arătau „prea masculin” (a fost desființată 30 de ani mai târziu, în 1998). Nici perioada mai recentă nu arată prea bine; la Jocurile din Londra 2012 înotătoarea Ye Shiwen din China a câștigat aurul și a obținut un record mondial, dar, fiindcă a fost mai rapidă decât Ryan Lochte, cel care a menținut de 10 ori recordul, a fost bănuită de dopaj. Mai recent, în 2020, vestimentația a devenit o problemă în Jocurile Olimpice. Atletei paralimpice britanice Olivia Breen i s-a spus recent că pantalonii ei erau „prea scurti”, pe când echipa feminină de handbal pe plajă a Norvegiei a fost amenințată cu descalificarea și amendată cu 1500 de dolari pentru că a refuzat să poarte bikini (ironic, nu?). Nici rasismul nu a întârziat să apară, Federația Internațională de Înot interzicând utilizarea căștilor de înot special concepute pentru părul natural afro, pe motiv că „nu respectă forma naturală a capului”.

 

Obstacolele pe care le întâmpină o femeie într-o carieră sportivă

Din păcate, ca aproape în orice domeniu, hărțuirea sexuală este prezentă foarte des și în sport, atât în cazul atleților, cât și al reporterilor sportivi. Mai grav este că, în general, cazurile sunt mușamalizate sau ignorate, ceea ce descurajează victimele să vorbească. În urma unui studiu realizat de BBC, 65% din participante s-au confruntat cu seximul în sport, însă doar 10% l-au raportat, majoritatea spunând că ori nu au știut cu cine să vorbească, ori s-au temut că nu vor fi luate în serios, sau chiar că le va fi afectată cariera.

Este greu să dezvolți o pasiune pentru sport atunci când agresiunea sexuală începe încă din școală, experiențele de genul la ora de sport fiind împărtășite foarte des în testimonialele anonime.

Odată ajunsă, totuși, în industria sportivă, povestea rămâne aceeași. Mai multe declarații anonime vorbesc despre „glume” sexuale neadecvate pe care le primesc în timpul jocului, antrenorii concentrându-și atenția doar pe bărbați la antrenamentele comune, cluburi care refuză să le pună la dispoziție facilități de igienă sau mâncare după meci și, mai ales, frecvența abuzului de putere, numeroși antrenori bărbați schimbându-și radical atitudinea atunci când le sunt refuzate avansurile.

O altă problemă majoră este presiunea societății și, implicit, hărțuirea din mass-media. Întorcându-ne la statistici, femeile care practică sport de performanță au de 8,3 ori mai multe șanse să sufere de anorexie și de 14,5 ori mai multe șanse să sufere de bulimie decât restul femeilor. Desigur, aceste cazuri pot fi rezultatul unei diete stricte, dar niciun loc de muncă nu ar trebui să-ți pună în pericol sănătatea pentru respectarea unor norme corporale nerealiste impuse de alte persoane.

Apar lacune și în susținerea mamelor care vor să-și balanseze cariera cu viața de familie. Tot la Jocurile Olimpice, mai multe mame care alăptau s-au confruntat cu interzicerea aducerii copiilor lor în Tokyo pe motivul restricțiilor de sănătate, deși aceleași restricții nu au fost aplicate și pentru sponsori, media internațională sau spectatorii din Japonia. Singurul compromis care s-a făcut a fost ca cei mici să fie aduși în Tokyo, dar să stea în altă locație decât în zona Jocurilor Olimpice, ceea ce pentru multe mame nu a reprezentat nici decum o soluționare a problemei.

 

Hai să vorbim mai mult și despre performanțele femeilor în sport

În încercarea de a găsi cât mai mult material pentru această parte, am avut trista surpriză (sau poate nu a fost chiar o surpriză) să descopăr că pe paginile mari românești de știri în sport este foarte greu să găsești menționate și femei, pe lângă, desigur, în ce „ipostaze rare” au mai pozat în costum de baie sau câte cereri în căsătorie au primit. Lucrul acesta nu face decât să îmi confirme încă o dată că stăm destul de prost la promovarea femeilor mai mult decât ca pe niște corpuri dependente de atenția bărbaților.

Pentru a nu încheia acest articol într-o notă total negativă, am strâns și câteva exemple de performanțe sportive feminine recente, din România, care ar merita aduse mai des în atenția publicului larg.

În ceea ce priveşte tenisul, nu avem cum să nu ne gândim la Simona Halep, iar ei i se alătură şi alte nume, cum ar fi Irina Begu, printre cele mai recente realizări fiind faptul că a rămas singura româncă din optimi la Roland Garros 2022, Sorana b, care de-a lungul carierei sale, a învins 13 jucătoare din top 10, sau Gabriela Ruse, a cărei recentă realizare a fost primul său titlu WTA la Hamburg 2021.

Nici la handbal nu stăm mai prejos: Cristina Neagu, la 33 de ani, este căpitanul echipei naționale a României și a făcut istorie prin obținerea titlului IHF (Federația Internațională de Handbal) de cea mai bună jucătoare din lume de 4 ori, iar Denisa Dedu a fost votată cea mai bună handbalistă a anului în 2019, de către Federația Română de Handbal.

Din cele mai recente performanțe în gimnastică se numără și Larisa Iordache, cvadruplă medaliată mondială și de 16 ori medaliată europeană, devenind cea mai medaliată gimnastă a țării la Europene, apoi primind titlul de Sportivul Anului 2020 („Cea mai remarcabilă performanță s-a înregistrat în gimnastica feminină și i-a aparținut Larisei Iordache”).

Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au obținut aurul la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021 la canotaj, în proba feminină de dublu vâsle, stabilind şi cel mai bun timp olimpic, iar la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016 echipa feminină de scrimă a adus medalia de aur pentru România.

Lista poate continua, căci ce am scris eu aici reprezintă doar o parte din numele sportului feminin.

Cred că important de reținut din tot ce am povestit mai sus este că, deși barierele impuse de societate nu vor putea vreodată să oprească ambiția, munca și talentul jucătoarelor, nici nu ar trebui să fie normalizată existența acestor piedici. O mentalitate atât de bine înrădăcinată poate fi schimbată doar prin susținere, prin blamarea a ceea ce este de blamat și prin informare.

Cred că sportul este un instrument care ar trebui să ne unească, să ne dezvolte fizic și psihic, să ne disciplineze și să creeze o comunitate în jurul unei pasiuni comune. Discriminarea, de orice fel, nu iși are locul în această descriere.

Surse:

https://www.vogue.com/article/olympics-bikini-sexism
https://feminisminindia.com/2021/08/06/poster-series-a-brief-history-of-sexism-in-the-olympics/
https://goalfive.com/blogs/news/sexism-in-sport-statistics
https://www.bbc.com/sport/53593465
https://www.vice.com/ro/article/gvg8vb/amenintari-cu-viol-in-sport
https://www.rri.ro/ro_ro/sportivul_anului_2020_gimnasta_larisa_iordache-2629039
https://frscrima.ro/romania-a-castigat-medaliile-de-aur-in-proba-de-spada-feminin-echipe-la-jocurile-olimpice-de-la-rio-2016/
https://gateprocess.org/news/the-olympics-and-sexism-in-the-world-of-sports/