De vreme ce ai dat click pe articol, presupun că ai văzut și tu filme și seriale de epocă sau ai citit cărți din același registru: Jane Eyre, Mândrie și prejudecată, poate Bâlciul deșertăciunilor? Oricare dintre ele ar fi, un lucru e sigur: producțiile de epocă au un aer aparte, ceva care te prinde în mrejele sale și care te face să te transpui într-un alt punct din timp.

Îmi pare rău să spulber fantezia, însă crinolinele, balurile și curtoazia momentului ar veni și cu frustrările femeii moderne. Mă gândesc din când în când din întâmplare la scena de început din Pe aripile vântului, scena în care Scarlett O’Hara se chinuie să intre în rochie, iar Mammy îi spune, mai mult sau mai puțin, că o să rămână nemăritată dacă mănâncă în public. E doar un exemplu banal, căci problemele femeilor în istoria recentă merg mult mai departe de atât.

Educația nu a fost mereu o opțiune

În zilele noastre vedem, din fericire, tot mai des știri din registrul „Prima echipă de femei care a câștigat premiul Nobel în știință”, „Femeia care a coordonat asolizarea pe Marte”, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Din contră, până acum 150 de ani nici nu puteam visa la o carieră cât de cât academică. În România, dreptul la educație a fost acordat tuturor românilor abia în a doua jumătate a secolului 19, și mă refer strict la partea legală a problemei. Teoretic, asta includea și femeile, presupunând că și normele sociale permiteau ca o femeie să urmeze un alt drum decât cel tradițional. Așa cum știm cu siguranță cu toții, e o diferență destul de mare de la „a avea voie” și până la „a putea”, dovadă fiind faptul că prima femeie înscrisă la o universitate din România a așteptat până în 1883, potrivit cercetării Waste of talents: turning private struggles into a public issue. Women and Science in the Enwise countries, condusă de Comisia Europeană în 2004.

Lucrurile arătau similar și în restul Europei: primele femei înmatriculate la o universitate britanică, The Edinburgh Seven, au ales medicina în 1869, dar niciuna dintre ele nu și-a terminat studiile. În Germania, femeile au primit dreptul de a urma cursuri universitare abia în 1891, dar era la latitudinea profesorului dacă le accepta sau nu. Pentru noi, cu conștiința socială din prezent, sună imposibil ca un drept (acum) fundamental să fie determinat doar de bunăvoința profesorului, nu-i așa?

Nici să avem o opinie politică nu a fost tocmai simplu

Bine, faptul că femeile nu au avut întotdeauna dreptul la vot nu e nimic nou. Țările nordice au fost primele din Europa care să permită și femeilor să voteze, dar asta abia în Finlanda în 1906; au urmat Norvegia (1913) Danemarca, Islanda (1915), apoi o mare parte a Europei în 1918. „O mare parte” nu ne includea încă: româncele au putut să își exprime în mod decisiv părerea politică mulți ani mai târziu, în 1929, și numai la alegerile locale. A durat încă aproape zece ani până când femeile au putut să voteze la toate alegerile din România. Dacă punem lucrurile puțin în perspectivă, este, din nou, de neconceput; cum ar putea jumătate din populație să nu poată să decidă asupra viitorului politic al unei țări?

Când vine vorba de reprezentare politică, și în zilele noastre este loc de mai bine, cu toate că femeile au voie să aleagă și să fie alese. Fără să facem un comentariu politic dintr-un articol despre inegalitatea de gen pe parcursul anilor, să ne uităm la câteva date.

Marea Britanie a avut-o pe Margaret Thatcher drept prim-ministru începând din 1979, în timp ce România a făcut acest pas abia în 2018, cu Viorica Dăncilă. O premieră pentru România este și Anca Dragu Paliu, prima femeie la conducerea Senatului.

În ceea ce privește parlamentarele, știrile vorbeau deja din 2016 despre ”Noul Parlament, tot cu puține femei”, mai exact aproape 20% din totalul aleșilor. Situația nu s-a îmbunătățit în 2020, când procentul a scăzut la 17%, așa că tendința e mai degrabă îngrijorătoare.

Altfel stau lucrurile în Parlamentul European, unde femeile reprezintă 40% din legislativul UE, potrivit Deutsche Welle. De asemenea, Comisia Europeană e condusă din 2019 pentru prima dată de o femeie, politiciana de origine germană Ursula von der Leyen.

Ce e de făcut?

Dacă tot vorbim despre numere, e important să ne punem și niște întrebări. De ce sunt atât de puține femei în politica de top? Sunt alese puține sau și candidează puține? Dacă e așa, atunci care e problema sistemică din spate, oare sunt descurajate să urmeze o carieră în politică, li se pune piedică sau doar e interesul mai scăzut decât în rândul bărbaților?

Întrebări similare putem să formulăm în orice domeniu în care reprezentarea genurilor e disproporționată. De ce sunt mai puține femei șefe de secție în spital, are vreo legătură cu teama că intervine în viața de familie? Ce probleme intervin în drumul unei adolescente către un domeniu STEM? Despre asta am discutat puțin într-un alt articol, Locul femeii e în STEM, alături de câteva tinere din informatică, arhitectură și inginerie.

Nu pretind să am răspunsurile la întrebările astea, ci mai degrabă subliniez cât de important e să acordăm atenție și să discutăm despre astfel de subiecte – doar așa putem să obținem o reprezentare reală în toate structurile societății.