text: Maia Popa

ilustrație: Cristina Rădoaica

 

Timp de secole, acest subiect a fost unul tabu în întreaga lume, în ciuda faptului că comunitatea LGBTQ a existat încă de la începutul timpurilor, indiferent dacă oamenilor le place să creadă aceasta sau nu. În România, această comunitate nu este încă pe deplin acceptată, indiferent de legile și de progresele făcute pentru a o susține.

În antichitate, relațiile între persoane de același sex erau văzute mult diferit de modul în care sunt văzute acum. Ele nu erau privite ca ceva ciudat, ci mai degrabă ca ceva normal, parte din viața lor cotidiană. Cu toate acestea, acest lucru s-a schimbat în perioada domnitorilor României, când, în ciuda faptului că relațiile între persoane de același sex încă existau, au fost descurajați și pedepsiți. În secolul al XVII-lea, pedepsele pentru „sodomie”, așa cum se numea atunci, includeau închisoarea, amenzile și bătăile, chiar dacă erau mai blânde la noi în comparație cu altele din Europa.

În perioada interbelică, când unii au început să se afirme, acest subiect a creat scandaluri de presă. Asemenea scandaluri au fost îndreptate către Petre Comarnescu și Panait Istrati, iar prejudecățile culturale au fost puse sub semnul întrebării și în lucrările lui Alexandru Macedonski și Mateiu Caragiale. În 1936, homosexualitatea a fost discutată pentru prima dată de Parlament sub termenul de „inversie sexuală”. Articolul 431 a incriminat astfel de relații cu închisoare de până la doi ani. Sosirea domniei lui Carol al II-lea și a fascismului în România a dus la un naționalism ortodox depresiv, iar homosexualii au fost catalogați drept degenerați și au fost adesea „exilați” din societate.

Articolul a fost revizuit în 1968, sub regimul comunist al lui Ceaușescu, când a fost introdus articolul 200. Astfel, pentru prima dată în istoria României, relațiile de același sex au fost recunoscute în mod evident sub termenul de „homosexualitate”. Acest articol notoriu considera comunitatea LGBTQ+ drept capitaliști și amenințări la adresa regimului. La urma urmei, cum ar putea fi atât comuniști, cât și homosexuali? Dovezile puteau fi fabricate cu ușurință, prin urmare oricine s-a opus regimului, inclusiv persoanele heterosexuale, putea fi condamnat. În acele vremuri, membrii comunității își comiteau actele „ilicite” în parcuri și pe litoralul Mării Negre, unde erau mai puține autorități.

Din păcate, cei care erau prinși puteau fie să se întoarcă împotriva comunității lor și să ofere regimului informații despre membrii comunității lor, fie să ajungă în închisoare. Ion Negoițescu, critic literar, a fost acuzat de homosexualitate după ce iubitul său a fost nevoit să-i dea numele autorităților. La un an de la moartea sa, a fost publicată autobiografia sa, „Straja dragonilor”. Romanul tumultuos a șocat societatea comunistă, care a încurajat oamenii să perceapă comunitatea LGBTQ+ ca fiind mai umană.

Anii 90 nu au adus schimbarea dorită, deși totuși s-au făcut mici semne de progres. Relațiile între persoane de același sex au fost legalizate și, deși homosexualii încă nu aveau drepturi, nu le mai era frică ca înainte. În 1996, persoanelor transgender li s-a permis să-și schimbe genul; totuși, cei mai mulți au ezitat să facă acest lucru, deoarece au existat o multitudine de obstacole instituționalizate care au făcut acest lucru extrem de dificil.

În 2001, odată cu noua lege împotriva discriminării, comunitatea LGBTQ a câștigat în sfârșit drepturi și a fost protejată în majoritatea domeniilor vieții sociale. Cu toate acestea, decriminizarea homosexualității în România nu a venit ca urmare a unei schimbări de mentalitate, ci mai degrabă ca o necesitate pentru a deveni parte a UE.

De atunci, comunitatea LGBTQ s-a confruntat cu mult mai multe obstacole și a continuat să devină din ce în ce mai acceptată în societate. De la Mariana Cetiner fiind ultima persoană din România încarcerată pentru homosexualitate, până la găzduirea primului Pride Month March în 2004 și sărbătorirea primei LGBTQ History Month în 2011, lumea și comunitatea au progresat una alături de cealaltă, devenind tot mai puternice.

În prezent, nu există restricții privind autoexprimarea, schimbarea sexului legal sau serviciile militare, dar recunoașterea relațiilor între persoane de același sex și adopția nu sunt încă acceptate în România. Cu toate acestea, lumea este într-o transformare constantă, așa că sperăm că țara noastră va ajunge din urmă cu restul Europei și va deveni mai incluzivă.

Happy Pride Month tuturor! Amintiți-vă să aveți grijă, să rămâneți în siguranță și să nu vă pierdeți niciodată vocea, indiferent de ceea ce spun alții.