ilustratie: Cristina Radoaica
Her Time aniversează 3 ani de când luptă pentru drepturile femeilor în societate.
Dacă tot s-a ivit această ocazie, am vrut să aflăm care este motivul pentru care avem atâția ambasadorx implicatx și dacă voluntariatul la Her Time le aduce satisfacție. Avem câteva dintre răspunsuri, care cuprind gândurile voluntarilor și motivele pentru care sunt parte din echipa HTR.
Pentru că cel mai mult înveți despre un subiect atunci când te pui în situația de a fi responsabil să îl explici și celorlalți. – Irina
Pentru că cel mai bine evoluezi alături de persoane care au valori similare cu ale tale și care te inspiră zilnic să te implici în a aduce schimbări pozitive în societate. – Gabriela
Pentru că Her Time România este modul prin care tinerii din țara noastră își pot găsi oameni care să împărtășească valori și idei comune, modul prin care pot să clădească un viitor cât mai divers și incluziv. – Bia
Pentru că vreau să ajut pe plan social persoanele de orice gen, care se simt în pericol din cauza discriminării și a violenței, a nedreptăților, și pentru că vreau ca toate fetele și femeile să se simtă în siguranță pe stradă, indiferent de ora la care merg, și indiferent de cum sunt îmbrăcate sau machiate. – Daniela
Am ales să mă implic în HTR pentru că îmi doresc să susțin și să ajut la promovarea ideilor pledate, în direcția egalității de șanse, incluziunii și multe altele, pe care le consider necesare în fundația moralității întregii societăți. Cred că această comunitate constituie locul perfect în care să te dezvolți atât pe plan social, personal, dar și educațional, fiind înconjurat pe parcursul activității tale de personalități diverse, dar cu mentalități bazate pe principii similare. – Paula
Pentru că în HTR am găsit o comunitate care m-a primit cu brațele deschise, m-a ajutat să mă dezvolt și m-a învățat cum să ajut la rândul meu alte persoane care se confruntă cu discriminare, abuz, violență. – Alexandra
Ca să mă implic într-o cauză în care cred. – Rebeca
Pentru a face parte dintr-o comunitate strânsă în care mă simt în siguranță și pentru a putea oferi și altor oameni același sentiment, informandu-i despre Her Time România. – Alexandra
Am ales să mă implic în HTR pentru a face parte dintr-o comunitate în care pot să mă dezvolt, în care mă simt în siguranță și știu că nu o să fiu judecată și să îi ajut pe alții la randul meu. – Ruxandra
Pentru că am vrut să fac parte dintr-o comunitate care se bazează pe sprijin reciproc și pozitivitate cât și ajută la formarea unei societăți mai bune și mai unite. – Brianna
Pentru că urmăresc HTR de când s-a fondat și admir tot ceea ce reprezintă – diversitate, incluziune, activism, comunitate, intersecționalitate. – Maria
Pentru că este o comunitate safe, unde poți să te dezvolți și împărtăși ideile. – Denisa
Pentru comunitate. Simțeam că este locul cel mai potrivit în care aș putea să mă dezvolt și care să-mi ofere ocazia să vorbesc despre valorile în care cred. Țin minte că am scris în formularul de înscriere că „avem nevoie de feminism pentru că nu putem lupta de unii singuri” și în continuare susțin că o comunitate dedicată are puterea sa transmită mesajul care trebuie auzit și să se facă auzită. – Irina
Pentru că HTR este o comunitate unită care îmi reprezintă interesele! – Diana
Pentru a face parte dintr-o comunitate care are aceleași valori ca și ale mele și pentru a mă implica într-o cauză ce mă interesează foarte mult. – Ana
Am ales să fac parte din Her Time pentru că voiam să fac parte dintr-o comunitate care promovează egalitatea de gen și care să mă ajute și pe mine. – Olivia
Pentru a cunoaşte oameni care îmi împărtăşesc valorile, pentru a mă dezvolta, a îmi dezvolta aptitudinile şi pentru a face o schimbare reală în comunitatea mea. – Zena
Consider că una din principalele provocări ale curentului feminist din ultimii ani (cel puțin în Europa/America de nord/Australia) este părerea (greșită) că egalitatea de gen a fost atinsă. Această perspectivă eronată poate duce la desfacerea progreselor atinse până în prezent (de exemplu, schimbarea verdictului Roe v Wade din SUA). Mi se pare extrem de important pentru această perioadă nu doar să luptăm pentru a nu pierde avansul obținut, ci chiar să marșăm pentru reforme noi. Așadar, here I am, ready to fight for our rights. – Monica
Pentru că cel mai frumos mod de a face ceea ce îți place și a susține cauzele în care crezi este să o faci în prim plan, cu ajutorul oamenilor care împărtășesc dorința de mai bine cu tine, într-un safe space. – Tonia
Mulțumim pentru susținere și pentru ca sunteți parte din comunitatea asta frumoasă!
0 Comentarii