text: Ștefania Gheorghe

ilustrație: Rădoaica Cristina

De când eram mică, am crescut în casă cu trei femei. Mama mea, sora mea și bunica mea. Toate trei fiind persoane complet diferite și oferindu-mi mie modele diferite. Scrisoarea asta vizează mai mult două dintre ele, pe mama și pe bunica. Asta pentru că sora mea ocupă un loc distinct când vorbim de impactul adus asupra mea. 

Am învățat de la bunica modelul clasic de femeie de la țară, trecută de 60 de ani. Nu muncise niciodată pe piața muncii, asta pentru că vremurile nu îi permiteau. A lucrat la colectiv și deși nu am înțeles niciodată exact cum funcționa, știu că era un loc care se ocupa cu munca pe câmp. A crescut doi copii și două nepoate. Muncea mult în grădină. Era religioasă și mergea la biserică. A muncit până în ultima ei zi de viață. Nu se vedea făcând altceva. Cu toate astea, deși era destul de activă, eu nu am crezut niciodată că e o femeie fericită. Soțul ei, bunicul meu, nu i-a oferit niciodată (cel puțin nu în cei 17 ani în care am fost eu prezentă) iubire sau afecțiune. Din contră, își împărțeau unul altuia cuvinte urâte și eram martoră a violenței dintre ei. 

Mama mea e o femeie care și-a dedicat toată viața copiilor ei. Cariera ei și timpul ei s-au oprit când am apărut noi. Mi-a spus în nenumărate rânduri că sunt egoistă pentru că văd ceea ce a făcut ea cu ochi critici și pentru că nu îmi doresc să fiu așa. Lucrează de la 18 ani, are un soț și doi copii, iar mie îmi place să cred că ne-a crescut chiar bine. E nesigură pe ea și pe puterile ei și îi este teamă de necunoscut. 

Mamaie, mami,

Promit că o să fac lucrurile diferit! Promit că nu voi închide ochii niciodată în fața abuzului. Promit să fiu vocea pe care voi ați pierdut-o sau pe care nu ați știut că o puteți folosi. Promit să mă respect și să mă iubesc. E dificil să faci asta când ești încă la vârsta schimbărilor, dar lucrez mult cu mine. Promit să fiu o femeie puternică. Promit să fiu o „mamă modernă” care să poată face carieră, chiar dacă are un copil. Promit să nu las societatea să îmi pună etichete. Cele primite de la voi, desemnau un „copil rebel”. Cum aș putea să îi las pe ei să mă eticheteze?! Promit să fiu sensibilă și să mă las să greșesc. Promit să îmi găsesc pe cineva care să mă aprecieze măcar pe jumătate din cât mă apreciez eu. Promit să am încredere în mine în orice moment. Știu cum m-ați crescut și știu că sunt capabilă de lucruri mărețe. Promit să nu îmi fie frică de nimeni și de nimic. Promit să fac lucrurile diferit de cum le-ați făcut voi, pentru voi!